Avatar (2009)

200 de ani în viitor, Jake, un veteran de război paralizat, este adus împreună cu alți pământeni pe planeta Pandora. Aceasta este locuită de o rasă umanoidă, Na’vi, o veche civilizație deloc încântată de oaspeți. Jake și semenii săi trebuie să lupte pentru a-și găsi locul pe luxurianta Pandora și între timp tânărul se îndrăgostește de Neytiri, o localnică. Avatar este primul lungmetraj pentru marele ecran al lui James Cameron, după cel mai profitabil film din toate timpurile, Titanic.

Avatar este un film epic științifico-fantastic american apărut la sfârșitul anului 2009, scris și regizat de regizorul american James Cameron (cele mai cunoscute producții ale acestuia fiind seria Terminator și Titanic). Acțiunea filmului se petrece în anul 2154 pe Pandora, o lună din sistemul stelar Alpha Centauri. Aici oamenii și-au stabilit o bază stelară pentru a exploata rezervele naturale de un prețios minereu ce se găsește pe satelitul natural, în timp ce populația aborigenă Na’vi – o rasă de aborigeni umanoizi – reușeste să reziste expansiunii coloniștilor, care le amenință existența lor precum și a ecosistemului pandorian.

Ideea filmului i-a apărut lui Cameron încă din 1996, an în care a și scris primele 80 de pagini din scenariu. Filmările trebuia să înceapă imediat după terminarea Titanicului), filmul urmând a fi lansat în 1999; însă, potrivit regizorului, “era necesar să mai treacă ceva vreme până să apară tehnologia necesară punerii în scenă a viziunii filmului. Astfel, Cameron a început lucrul efectiv la Avatar în primăvara anului 2006 când a definitivat scenariul, limba Na’vi și cultura Pandoriană. Tot el a precizat că în cazul unui succes al filmului sunt posibile și continuări.

Filmul a fost lansat atât în formatul obișnuit, 2-D, cât și în formatele 3-D și IMAX. Avatar a avut un buget oficial de 237 milioane dolari amricani, însă alte estimări ridică cheltuielile de producție la 280–310 milioane $ și la alte 150 milioane $ pentru promovare. Filmul este văzut ca un deschizător de drumuri în cinematografia modernă, datorită noilor tehnologii folosite pentru vizualizarea 3-D și a filmărilor cu camere de filmat stereoscopice special proiectate pentru acesta.

Primind aprecierile criticilor și fiind un succes comercial, încasările brute din ziua lansării s-au ridicat la 27.000.000 $ iar cele din primul weekend de la lansare în Statele Unite ale Americii și Canada la 77.025.481 $. La nivel global se estimează că a încasat 232.160.000 $ brut în primul weekend de la lansare, Avatar fiind pe poziția a 9-a a unui clasament al tuturor timpurilor din acest punct de vedere. După 17 zile de la lansare a ajuns pe prima poziție a unui clasament din punctul de vedere al filmelor care au încasat cel mai repede 1 miliard de dolari americani (facturați) fiind și printre cele 6 filme care au avut încasări de peste 1 miliard de dolari la nivel mondial. După 3 săptămâni de la lansare filmul a ajuns pe poziția a doua din punctul de vedere al încasărilor totale.

Server 1

Server 2

Server 3

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ce părere ai despre film? Scrie un comentariu!

În cazul în care filmul nu merge, scrie un comentariu și îl voi înlocui. Mersi.

Comenteazã