he Book of Eli (2010) online subtitrat

În viitorul nu foarte îndepărtat, la vreo 30 de ani după războiul catastrofal, un om străbate singur întinderile pustii ale ceea ce fusese altădată America. Orașe pustiite, șosele distruse, pământ pârjolit—tot ce-l înconjoară arată catastrofa care se petrecuse. Nu mai există nicio urmă de civilizație, sau lege. Drumurile aparțin unor bande de tâlhari care sunt în stare să omoare un om pentru pantofii lui, pentru o cană de apă, sau…chiar pentru nimic. Dar ei nici nu se compară cu acest călător solitar.

Un luptător de nevoie și nu de plăcere, Eli (Denzel Washington) nu dorește decât pacea, dar dacă e provocat, el își va distruge atacatorul înainte ca el să-și dea seama de greșeala fatală pe care a făcut-o. El nu-și apără atât viața cât speranța de viitor; o speranță pe care a purta-o cu el și a apărat-o în toți acești ani și pe care este hotărât s-o împlinească. Mânat de această hotărâre și condus de credința în ceva mai presus de el, Eli face tot ceea ce e nevoit să facă pentru a supraviețui și pentru a continua pe drumul său.

Numai un singur om din această lume devastată pare a înțelege puterea pe care o deține Eli, iar el este hotărât să o obțină pentru sine: Carnegie (Gary Oldman), despotul autoproclamat al unui oraș transformat în refugiul hoților și pistolarilor. Între timp, fiica adoptivă a lui Carnegie, Solara (Mila Kunis) se simte fascinată de Eli pentru alt motiv: ea vede în el o lumină care o poate conduce dincolo de lumea creată de tatăl ei vitreg. Dar nu-i va fi ușor să-l abată de la drumul său. Nimic și nimeni nu poate sta în drumul său. Eli trebuie să meargă înainte pentru a-și împlini destinul și pentru a da ajutor oamenilor năpăstuiți.

Alcon Entertainment prezintă o producție Silver Pictures, un film de Hughes Brothers Film: “Cartea lui Eli.” Filmul îi are pe generic pe dublul câștigător al premiului Academiei, Denzel Washington , pe Gary Oldman, Mila Kunis, Ray Stevenson, Jennifer Beals, Frances de la Tour și Michael Gambon .

“Cartea lui Eli” este un film regizat de frații Hughes (“Menace II Society,” “Dead Presidents”) după un scenariu de Gary Whitta. Producția e asigurată de Joel Silver, Denzel Washington, Broderick Johnson, Andrew A. Kosove și David Valdes. Steve Richards, Susan Downey și Erik Olsen sunt producătorii executivi, iar co-producătorii sunt Steven P. Wegner, Yolanda T. Cochran și John David Washington.

Din echipa de creație mai fac parte directorul de imagine Don Burgess, scenograful Gae Buckley, editorul Cindy Mollo și designerul de costume Sharen Davis. Jon Farhat este supervizorul efectelor vizuale. Muzica este compusă de Atticus Ross, iar coordonatorul muzical este Deva Anderson.

Server 1

Server 2

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ce părere ai despre film? Scrie un comentariu!

În cazul în care filmul nu merge, scrie un comentariu și îl voi înlocui. Mersi.

Comenteazã