Clash of the Titans (2010)

Înfruntarea titanilor

Perseu (Sam Worthington) este fiul lui Zeus și al soției regelui Acrisius (Jason Flemyng). El este crescut de o familie de pescari. Hades (Ralph Fiennes), răzbunătorul zeu al Infernului îi omoară familia lui Perseu. El, nemaiavând nimic de pierdut, se oferă voluntar să conducă o misiune periculoasă pentru a-l înfrânge pe Hades înainte ca acesta să ia puterea din mâinile lui Zeus (Liam Neeson), împiedicând astfel venirea Iadului pe Pământ. Lupta pentru supremație îi aduce față în față pe oameni, regi și zei, iar confruntarea dintre zei amenință să distrugă pământul.

Perseu începe o călătorie plină de pericole pe tărâmuri interzise, în fruntea unei cete de războinici curajoși, printre care Draco (Mads Mikkelsen), care îl încurajează să-și folosească abilitățile deosebite datorate descendenței sale divine. Ei au de înfruntat demoni invincibili și monștri înfricoșători, iar unica lor șansă de supraviețuire este ca Perseu să-și accepte puterile de zeu și să-și creeze propriul destin, sfidându-și soarta.

Warner Bros Pictures, în asociere cu Legendary Pictures, prezintă Clash of the Titans / Înfruntarea Titanilor, o producție Thunder Road Film/Zanuck Company, o fantastică experiență cinematografică în 3D. Regia este semnată de Louis Leterrier. Scenariul este realizat de Travis Beacham, Phil Hay și Matt Manfredi, după filmul “Clash of the Titans”, în regia lui Desmond Davis și scenariul lui Beverley Cross. Producătorii filmului sunt Basil Iwanyk și Kevin De La Noy, iar producători executivi Richard D. Zanuck, Thomas Tull, Jon Jashni și William Fay. Imaginea este semnată de Peter Menzies, Jr., scenografia de Martin Laing, iar montajul de Martin Walsh și Vincent Tabaillon. Costumele sunt create de Lindy Hemming, iar coloana sonoră este compusă de Ramin Djawadi. Efectele speciale sunt create și supervizate de Nick Davis și Neil Corbould.

Din distribuție mai fac parte: Gemma Arterton în rolul lui Io, misteriosul ghid spiritual al lui Perseu pe parcursul călătoriei sale, Jason Flemyng în rolul lui Acrisius, un rege care fusese transformat într-o creatură monstruoasă de un fulger de-al lui Zeus, Danny Huston în rolul lui Poseidon, zeul mărilor și Alexa Davalos în rolul lui Andromeda, prințesa condamnată la moarte în cazul în care misiunea lui Perseu eșuează. Filmul este distribuit de Warner Bros. Pictures.

Server 1

Server 2

You can leave a response, or trackback from your own site.

Ce părere ai despre film? Scrie un comentariu!

În cazul în care filmul nu merge, scrie un comentariu și îl voi înlocui. Mersi.

Comenteazã